Pages

Tuesday, January 16, 2007

RICK OWENS - O interpretare gotica a spiritului Brancusi

(fragment din art.& interviul ce va aparea in urmatorul nr. al revistei Dialog Textil).
Arh. Octavian - Sever Coifan

Este uimitor cât de mult a putut influenţa sculptura lui Brâncuşi ideea de modernitate în secolul XX şi mai ales modul în care esenţialitatea formei sale a fost intrepretată de designeri din curente total opuse. De la Paul Poiret, deţinător al uneia dintre primele Măiastre, la Madeleine Vionnet pentru care Zborul inspira una din formele inovative ale structurii pe bie, cine ar fi crezut ca acest stil poate reprezenta osatura unuia dintre cei mai « gotici » designeri actuali – Rick Owens. Presa l-a asociat cu una din puternicele subculturi ale anilor ‘90 – goticul iar starurile rock din L.A. l-au ales ca designer favorit.
Nascut în L.A. în 1961, Rick Owens, după studiile artistice la Parsons, şi-a instituit propria linie la începutul anilor ‘90 iar primul show din New York a fost sponsorizat de Vogue în 2001. Din 2003 cariera sa a luat o noua turnură odata cu mutarea la Paris de unde veghează din biroul din Rive Gauche la propria linie (produsă în Italia) dar şi la seculara casă de blănuri Revillon, unde este director artistic. Look-ul sau apreciază ideea de angoasa a tineretului fără însă a o manifesta. A creea o marcă înseamnă pentru Rick a spune o poveste care este în cazul lui un basm gotic, atent construit prin semitonuri, drapaje, rochii asimetrice, deconstrucţii, jachete ajustate şi nefinisate, dar şi glamour şi glam rock tipic Hollywood în care teatralitatea este exprimată fără a fi ostentativă şi intimidantă.
Printre clienţii lui fideli se numără Madonna, Courtney Love, Michele Lamy, Lenny Kravitz iar aceştia au contribuit la mai bine de 6 ani de la edificarea brandului la succesul sau elitist, dincolo de zgomotul mediatic, la o progresie lentă dar controlată a stilului.
În urma unui acord semnat cu un agent de vânzări italian, aflat în spatele unor nume precum Theyskens şi Demeulemeester, linia sa, pe lângă extinderea la nivelul accesorilor, este în plină ascensiune comercială. Aceasta expansiune controlată l-a făcut ca în locul podiumurilor clasice din săptămânile modei să prefere ambianţa galeriilor sau a propriului magazin parizian de la Palais Royal. Designul său este subtil, lipsit de senzaţionalitatea unui context de spectacol la al cărui final designerul străluceşte triumfal.

La Paris, în perioada săptămânei modei, am avut ocazia să stau de vorba cu un designer român care a făcut în această toamnă un stagiu la Rick Owens. Am reuşit astfel, alături de Alina Latan să pătrund în secretele laboratorului creativ şi să vă prezint câteva aspecte interesante.


De ce Paris şi mai ales de ce Rick Owens ?
Paris, pentru că e sinonim cu universul artei şi al modei, pentru că e locul în care mă simt ca si acasa pentru că o mare parte din ultimii 5 ani mi-am petrecut-o aici lucrând la propriile colecţii şi colaborând cu reviste, designeri, fotografi, etc....

Ce înseamnă pentru un tânăr designer român contactul cu un designer occidental în Paris. Cât este de important a face un stagiu ?
Stagiul alături de echipa lui Rick Owens n-a fost o simplă întâmplare, a fost o experienţă pe care mi-o doream de mult timp şi care s-a concretizat în acest an. Fiind oarecum obisnuita cu sistemul modei occidentale din proiecte mai vechi şi urmarind în ultimii ani colectiile şi ascensiunea designerului Rick Owens, adaptarea n-a fost deloc grea. Stagiul devine o experienţă necesară oricărui tânăr designer în momentul în care doreşte să înveţe lucruri noi, să vadă ce înseamnă adevăratul sistem al modei şi să lucreze pentru o scurtă perioadă alături de profesionişti. În general în Franta, universităţile de modă îşi trimit studenţii la stagii, acesta fiind un prim pas către un job în industrie.

Cât este de greu să pătrunzi în sistemul modei la Paris şi care sunt principalele condiţii pentru a supravieţui în această lume ?
De obicei oamenii sunt cei care isi fixeaza propriile limite in viata. Cum orice este realizabil, pătrunderea şi supravieţuirea în lumea modei din Paris presupune: multă, multă muncă, informaţie, curaj inconstient, emotii, bucurii, consecvenţă şi câteva conjuncturi favorabile în care să întâlneşti persoanele potrivite.

Ce înseamnă procesul de design într-o firma precum Rick Owens, cât de diferit sau de asemănător este cu ceea ce se face în ţară ?
Aspectul cel mai important este că Rick îşi concepe toate schiţele pentru colecţii şi apoi urmăreşte întreg procesul de producţie în fabrica din Italia unde-şi petrece o mare parte din timp. Altfel spus, este singurul care se ocupă de partea de design pentru marca Rick Owens şi Revillon.

Cum arată lumea din spatele imaginii şi marketingului ? Cum este Rick, cel de zi de zi ?
Volubil, normal, firesc, uimitor de profund în gândire, extrem de calm şi 100% pasionat si implicat în munca pentru colecţii.

Descrie o zi din munca ta la atelier.
La stagiu şi mai ales înainte de lansarea unei noi colecţii Rick Owens, Rick Uomo sau Revillon , rar se întâmplă să faci zilnic acelaşi lucru. O mare parte din perioada de stagiu am consumat-o în biroul de presă unde mă ocupam de styling, de partea de look pentru revistele care solicitau haine din colecţiile lui Rick şi mai târziu de o parte din logistica necesară biroului de PR pentru acreditările următorului show.

Cum ai caracteriza stilul Rick Owens ?
Lui Rick îi place să-l numească « GLUNGE », un amestec de glamour şi grunge, cred că este o descriere perfectă. Deşi aparent simple, banale şi apropiate de arta experimentală, hainele Rick Owens nu sunt deloc formale, dimpotrivă, sunt studiate până în cel mai mic detaliu şi croite perfect.

Ce înseamnă un show de moda, pregătirea lui ?
Show-ul de modă propriu zis, podiumul şi backstage-ul nu sunt foarte diferite de show-urile bune de modă din România (vezi Irina Schrotter). Depinde mult de investiţia financiară. În schimb aici, în Paris, intervine partea Biroului de Presă (aproape inexistentă în România), cea biroului de PR şi apoi show-room-ul, extrem de necesar pt. comenzi.

Cu cine te-ai întâlnit la atelier şi în cadrul saptămânei modei ?
Lenny Kravitz, Gareth Pugh, Michelle Lamy, Anna Piaggi , Dianne Pernet, etc...

Care sunt punctele forte ale sezonului primăvară vară la Paris ?
Look-uri fresh, inocente, atitudini casual, naturale, o reinterpretare a neo-romantismului şi a anilor ’80 , în linii , VOLUME, asimetrii, drapaje, LUMINĂ, ALB, nuanţe de albastru, griuri colorate şi structuri dictate de materiale organice şi accente metalice.

Wednesday, January 10, 2007

FRENCH FLASH !!!





Paris 2006 - Alina Latan / Ovidiu Buta (art. publicat in revista Dialog Textil, mai 2006 ).




Cotat printre cei mai buni fotografi din Paris, Adrian Parfene îsi împarte viata si munca între avioane, colaborari cu nume celebre din lumea modei, calatorii si meditatii yoga în unele dintre cele mai îndepartate si minunate locuri din lume.
Working in progress, emana si împarte atitudinea cool, pozitiva, lipsita de complexe sau fite, entuziasmat de munca lui, indiferent daca îl întâlnesti printre prietenii din Timisoara sau la o cafenea pariziana din zona Republique.


A: Prin ce circumstante ai ajuns în Paris?


Întotdeauna m-am simtit liber. Corespondam cu o prietena din Paris si, de fiecare data când primeam scrisori, adresa ei ma fascina, începeam sa visez....


A: Sa înteleg ca nu fotografia a fost motivul plecarii tale?


Pe vremea lui „Ceasca“, nu prea aveai alte optiuni, lista se limita la trei directii: medic, inginer sau profesor. Pasiunea mea era fotografia, numai ca în România de atunci nu existau decât doua tipuri de fotografie: de nunta si de botez. Posibilitatile de-a face altceva, de-a iesi din tipare, de a te putea afirma, erau aproape inexistente. Din pacate, în România, nici acum nu te întreaba nimeni ce vrei sa faci, ce-ti doresti CU ADEVåRAT sa faci... Înca se simte lipsa de informatii. Crescut în regimul comunist, în momentul în care am ajuns la Paris, primul impuls a fost sa merg sa ma înscriu la Facultatea de Medicina. Din fericire însa, m-am trezit la timp, am fost sincer cu mine si am redescoperit pasiunea pentru fotografie. Am studiat apoi la Praga, la Institutul F.A.M.U. Acolo, un prieten englez mi-a dat câteva informatii despre posibilitatile de a lucra fotografie în Paris. Reîntors, am facut un tur al studiourilor foto, în cautarea unui stagiu dar în prima faza toate raspunsurile au fost negative. Într-o zi m-au sunat de la studioul ELLE si mi-au spus ca cineva renuntase la stagiu. Asa a început totul...Apoi timp de sase saptamâni, ziua lucram în studio iar noaptea într-un bar. Dupa stagiul la ELLE, au început sa ma caute fotografii pentru diferite job-uri de asistent personal. Cu ei am calatorit în toata lumea.


A: Ai un loc preferat? Ce te-a impresionat cel mai mult în locurile vazute?


Prima oara când am coborât din avion la Rio de Janeiro si am simtit literalmente energia oamenilor de acolo mi-am spus ca Brazilia este tara unde vreau sa traiesc mai târziu. Însa violenta cotidiana, cu care brazilienii s-au obisnuit, este o dimensiune deloc de neglijat. Acum doi ani de zile am vizitat India, apoi Bali în Indonezia, si cred ca nu e nimic mai placut pe lume decât sa întâlnesti toata ziua oameni care îti zâmbesc sincer, din inima. ßi nu se poate spune ca viata lor este usoara, departe de a fi. Dar felul de a privi lumea si trecerea lor pe pamânt este sub semnul tolerantei si încrederii în „zeii“ lor. Aceasta corespunde imaginii mele despre un viitor.


A: Cu ce nume importante din industria foto ai lucrat?


Jean Baptiste Mondino, Vincent Peters, Mario Testino (el lucra pe-atunci cu C.Roitfield, astazi redactor-sef la Vogue Franta), cu ei am realizat un ID reusit pt. John Galliano).


A: Dar dintre designeri?


Ultimele nume mari pentru care am fotografiat sunt: Vanessa Bruno si Martin Margiella.


A: Shotting-ul cel mai interesant?- Cel pe care îl voi face mâine! Ha, ha, ha!Serios acum, un reportaj în Bali (Indonezia), despre turism, iar în moda, ultimul job a fost în mod firesc si cel mai interesant, o campanie pentru un magazin german.


A: Ce calitati trebuie sa aiba un fotograf bun?


Curiozitatea este, în opinia mea, calitatea cea mai importanta. Curajul de a experimenta si a-ti pune „tripele“ (matele suna prea urât) pe masa sub privirea celorlalti. Si a crede în ceea ce faci, cu modestie!!! Echilibrul între încredere si modestie este greu de realizat! Sa privesti lumea din interiorul ei, prin inima si nu prin ochiul gândirii. ßi sa nu uitam ca a fi fotograf este DOAR o meserie, o pasiune, care, e drept, îti permite sa imaginezi o lume a ta si sa te descoperi pe tine însuti.


A: Ai avut ocazia sa lucrezi cu Diana Dondoe, o cunosti?


Diana este o persoana deosebita si nu cred ca se identifica foarte tare cu meseria ei. Ea îsi continua studiile la Paris si e constienta ca acum face un job ca oricare altul. Am lucrat cu ea în productie, e de un profesionalism si de o spontaneitate rar întâlnite. Faptul ca a devenit vedeta n-a schimbat-o cu nimic. Are o personalitate puternica, e foarte inteligenta si forta pe care o demonstreaza azi a demonstrat-o înca de la primele job-uri.


A: Ce parere ai despre fotografia de moda din România?


Cred ca fotografia de moda din România e înca la stadiul de cercetare si imitare. Nu e o critica, e doar o constatare, în sensul ca fiecare preia ceea ce crede ca e bun si mai ales ce-i place din fotografia altora, atât artistic, cât si tehnic vorbind. Însa, din fericire, astazi în România exista si fotografie de arta, underground. În aceasta zona se întâmpla multe lucruri foarte bune care se formeaza în momentul în care câtiva oameni cu adevarat talentati si pasionati se intersecteaza si lucreaza împreuna.


A: Care sunt greselile în fotografia de moda din România?


Cuvântul „greseala“ nu este prea potrivit, pentru ca din greseli învatam si mai ales avansam. Îi admir cu adevarat pe cei care reusesc sa faca fotografie de moda în România.Din experienta personala, pot spune ca în România majoritatea oamenilor cred ca stiu tot sau ca stiu cel mai bine si atunci sunt un pic refractari la sugestii. As denumi asta lipsa de receptivitate. Nu vreau sa generalizez, dar lipsa de consistenta (unii spun ca moda si consistenta sunt opuse... ha, ha! ), se face simtita. Fotograful în România are ca scop principal sa faca o poza frumoasa si atât. Aceasta e în detrimentul unei încarcaturi mai profunde, a unei povesti care trebuie sa fie firul rosu al fiecarei fotografii de moda si al fiecarui proiect în general.


A: În ce masura intervine partea comerciala în fotografia artistica?


E foarte greu azi sa traiesti ca si artist fotograf doar din arta ta, atâta timp cât nu esti cunoscut. Asa a fost dintotdeauna. Cred ca trebuie gasit un echilibru la început între comenzile comerciale care îti permit sa traiesti corect si proiectele personale, artistice. Încetul cu încetul, scopul este sa lucrezi si în partea comerciala cu artisti care „vorbesc aceeasi limba ca si tine“. Din pacate, în moda sunt multe talente care, din lipsa de bani, se pierd sau sunt „mâncati“ de alte case de creatie cu un buget mai mare.


A: În ce stil îti încadrezi fotografia?


Reportaj, încerc sa fotografiez moda ca un reportaj.


A: Ce aparat foto folosesti?


Acela pe care îl am cu mine în momentul respectiv (pentru reportaje) iar în moda, un vechi Pentax 645.


A: Ai o tema preferata?


Da, mi-am dat seama de-a lungul timpului ca am fost influentat de universul lui Michelangelo Antonioni si multe dintre seriile la care lucram povesteau câte ceva din filmul lui DESERTUL ROSU.Cautarea propriei identitati într-un univers deja formatat.


A: Ce regizori îti plac, ce perioada din cinematografie?


Fellini, Lynch, Antonioni, Larry Clark, Phillip-Lorca Di Corcia. Ca perioada, cea a neoclasicismului italian.


A: Crezi în existenta limitelor în fotografie?


Mi-e teama ca în viitor fotografia va fi perceputa ca realitate 100%. La început moda a fost ca o sursa de vis, de poveste, de poezie, dar devine din ce în ce mai mult o sursa de frustrare. Fetele si baietii privesc o fotografie de moda si vor sa fie ca modelul respectiv, perfect. Ei uita ca perfectiunea este doar un principiu, un ideal absolut, ea nu exista în lumea reala, doar în revistele de moda!!! ßi ca aproape toate fotografiile de azi sunt lucrate mai mult sau mai putin cu ajutorul computerului. Cu toate progresele tehnicii, nici o fotografie n-o sa egaleze vreodata frumusetea vietii reale. Realitatea de dincolo de aparatul foto, cu imperfectiunile ei, este mult mai excitanta si mai interesanta.


A: Care îti sunt obiectivele în fotografie?


Sa reusesc în continuare sa fac ceea ce-mi place si ceea ce am chef sa fac. ßi mai ales sa pot sa-i ajut, în limitele în care reusesc, pe cei din jurul meu.


A: Cum e receptata activitatea artistului fotograf în Franta comparativ cu România ca statut si mod de plata?


În Franta fotografia este vazuta ca o arta. La Paris sunt în permanenta sute de expozitii unde fotografii expun si vând opere la preturi care concureaza cu cele ale tablourilor de maestri sau opere ale artistilor sculptori. Exista o întreaga traditie fotografica si multe activitati care au ca centru de interes fotografia.


A: De ce ai nevoie ca sa reusesti pe piata franceza?


Trebuie sa fii diferit, sa fii inventiv, creativ, deschis, receptiv, constient de limite si, mai cu seama, sa fii om. Pentru mine e foarte importanta ideea de a nu ma confunda cu munca mea. În general oamenii se identifica prea mult cu ceea ce fac, se transpun prea mult, mai mult decât e necesar. Pentru mine e important sa nu uit ca dincolo de aparatul foto sunt tot eu, sa reusesc sa nu-mi reprosez, în momentul în care nu se mai cauta fotografia, ca m-am schimbat. Sa fiu convins ca ceea ce am realizat a fost o experienta asupra eului meu si sa o pot lua de la capat. Oricare are fi capatul ala.Apropo, un maestru yoga mi-a spus ca într-o zi voi veni în România ca si profesor de yoga kundalini. De ce nu?


Monday, January 8, 2007

''PROVOCAREA poate sa trezeasca o EMOTIE.
RESPECTUL , seamana cateodata cu lipsa de gust: nici RAU nici BUN.''
(J. Galliano - interviu realizat de actrita franceza Fanny Ardant, pt . revista Vogue)

Thursday, January 4, 2007

GALLIANO - TOP 5 (filme)

Mort la Venetia - Luchino Visconti
Napoleon - Abel Gance

Barry Lyndon - Stanley Kubrick

Little Voice - Marc Herman

Lectia de pian - Jane Campion