FRENCH FLASH !!!

Paris 2006 - Alina Latan / Ovidiu Buta (art. publicat in revista Dialog Textil, mai 2006 ).

Cotat printre cei mai buni fotografi din Paris, Adrian Parfene îsi împarte viata si munca între avioane, colaborari cu nume celebre din lumea modei, calatorii si meditatii yoga în unele dintre cele mai îndepartate si minunate locuri din lume.
Working in progress, emana si împarte atitudinea cool, pozitiva, lipsita de complexe sau fite, entuziasmat de munca lui, indiferent daca îl întâlnesti printre prietenii din Timisoara sau la o cafenea pariziana din zona Republique.

A: Prin ce circumstante ai ajuns în Paris?

Întotdeauna m-am simtit liber. Corespondam cu o prietena din Paris si, de fiecare data când primeam scrisori, adresa ei ma fascina, începeam sa visez....

A: Sa înteleg ca nu fotografia a fost motivul plecarii tale?

Pe vremea lui „Ceasca“, nu prea aveai alte optiuni, lista se limita la trei directii: medic, inginer sau profesor. Pasiunea mea era fotografia, numai ca în România de atunci nu existau decât doua tipuri de fotografie: de nunta si de botez. Posibilitatile de-a face altceva, de-a iesi din tipare, de a te putea afirma, erau aproape inexistente. Din pacate, în România, nici acum nu te întreaba nimeni ce vrei sa faci, ce-ti doresti CU ADEVåRAT sa faci... Înca se simte lipsa de informatii. Crescut în regimul comunist, în momentul în care am ajuns la Paris, primul impuls a fost sa merg sa ma înscriu la Facultatea de Medicina. Din fericire însa, m-am trezit la timp, am fost sincer cu mine si am redescoperit pasiunea pentru fotografie. Am studiat apoi la Praga, la Institutul F.A.M.U. Acolo, un prieten englez mi-a dat câteva informatii despre posibilitatile de a lucra fotografie în Paris. Reîntors, am facut un tur al studiourilor foto, în cautarea unui stagiu dar în prima faza toate raspunsurile au fost negative. Într-o zi m-au sunat de la studioul ELLE si mi-au spus ca cineva renuntase la stagiu. Asa a început totul...Apoi timp de sase saptamâni, ziua lucram în studio iar noaptea într-un bar. Dupa stagiul la ELLE, au început sa ma caute fotografii pentru diferite job-uri de asistent personal. Cu ei am calatorit în toata lumea.

A: Ai un loc preferat? Ce te-a impresionat cel mai mult în locurile vazute?

Prima oara când am coborât din avion la Rio de Janeiro si am simtit literalmente energia oamenilor de acolo mi-am spus ca Brazilia este tara unde vreau sa traiesc mai târziu. Însa violenta cotidiana, cu care brazilienii s-au obisnuit, este o dimensiune deloc de neglijat. Acum doi ani de zile am vizitat India, apoi Bali în Indonezia, si cred ca nu e nimic mai placut pe lume decât sa întâlnesti toata ziua oameni care îti zâmbesc sincer, din inima. ßi nu se poate spune ca viata lor este usoara, departe de a fi. Dar felul de a privi lumea si trecerea lor pe pamânt este sub semnul tolerantei si încrederii în „zeii“ lor. Aceasta corespunde imaginii mele despre un viitor.

A: Cu ce nume importante din industria foto ai lucrat?

Jean Baptiste Mondino, Vincent Peters, Mario Testino (el lucra pe-atunci cu C.Roitfield, astazi redactor-sef la Vogue Franta), cu ei am realizat un ID reusit pt. John Galliano).

A: Dar dintre designeri?

Ultimele nume mari pentru care am fotografiat sunt: Vanessa Bruno si Martin Margiella.

A: Shotting-ul cel mai interesant?- Cel pe care îl voi face mâine! Ha, ha, ha!Serios acum, un reportaj în Bali (Indonezia), despre turism, iar în moda, ultimul job a fost în mod firesc si cel mai interesant, o campanie pentru un magazin german.

A: Ce calitati trebuie sa aiba un fotograf bun?

Curiozitatea este, în opinia mea, calitatea cea mai importanta. Curajul de a experimenta si a-ti pune „tripele“ (matele suna prea urât) pe masa sub privirea celorlalti. Si a crede în ceea ce faci, cu modestie!!! Echilibrul între încredere si modestie este greu de realizat! Sa privesti lumea din interiorul ei, prin inima si nu prin ochiul gândirii. ßi sa nu uitam ca a fi fotograf este DOAR o meserie, o pasiune, care, e drept, îti permite sa imaginezi o lume a ta si sa te descoperi pe tine însuti.

A: Ai avut ocazia sa lucrezi cu Diana Dondoe, o cunosti?

Diana este o persoana deosebita si nu cred ca se identifica foarte tare cu meseria ei. Ea îsi continua studiile la Paris si e constienta ca acum face un job ca oricare altul. Am lucrat cu ea în productie, e de un profesionalism si de o spontaneitate rar întâlnite. Faptul ca a devenit vedeta n-a schimbat-o cu nimic. Are o personalitate puternica, e foarte inteligenta si forta pe care o demonstreaza azi a demonstrat-o înca de la primele job-uri.

A: Ce parere ai despre fotografia de moda din România?

Cred ca fotografia de moda din România e înca la stadiul de cercetare si imitare. Nu e o critica, e doar o constatare, în sensul ca fiecare preia ceea ce crede ca e bun si mai ales ce-i place din fotografia altora, atât artistic, cât si tehnic vorbind. Însa, din fericire, astazi în România exista si fotografie de arta, underground. În aceasta zona se întâmpla multe lucruri foarte bune care se formeaza în momentul în care câtiva oameni cu adevarat talentati si pasionati se intersecteaza si lucreaza împreuna.

A: Care sunt greselile în fotografia de moda din România?

Cuvântul „greseala“ nu este prea potrivit, pentru ca din greseli învatam si mai ales avansam. Îi admir cu adevarat pe cei care reusesc sa faca fotografie de moda în România.Din experienta personala, pot spune ca în România majoritatea oamenilor cred ca stiu tot sau ca stiu cel mai bine si atunci sunt un pic refractari la sugestii. As denumi asta lipsa de receptivitate. Nu vreau sa generalizez, dar lipsa de consistenta (unii spun ca moda si consistenta sunt opuse... ha, ha! ), se face simtita. Fotograful în România are ca scop principal sa faca o poza frumoasa si atât. Aceasta e în detrimentul unei încarcaturi mai profunde, a unei povesti care trebuie sa fie firul rosu al fiecarei fotografii de moda si al fiecarui proiect în general.

A: În ce masura intervine partea comerciala în fotografia artistica?

E foarte greu azi sa traiesti ca si artist fotograf doar din arta ta, atâta timp cât nu esti cunoscut. Asa a fost dintotdeauna. Cred ca trebuie gasit un echilibru la început între comenzile comerciale care îti permit sa traiesti corect si proiectele personale, artistice. Încetul cu încetul, scopul este sa lucrezi si în partea comerciala cu artisti care „vorbesc aceeasi limba ca si tine“. Din pacate, în moda sunt multe talente care, din lipsa de bani, se pierd sau sunt „mâncati“ de alte case de creatie cu un buget mai mare.

A: În ce stil îti încadrezi fotografia?

Reportaj, încerc sa fotografiez moda ca un reportaj.

A: Ce aparat foto folosesti?

Acela pe care îl am cu mine în momentul respectiv (pentru reportaje) iar în moda, un vechi Pentax 645.

A: Ai o tema preferata?

Da, mi-am dat seama de-a lungul timpului ca am fost influentat de universul lui Michelangelo Antonioni si multe dintre seriile la care lucram povesteau câte ceva din filmul lui DESERTUL ROSU.Cautarea propriei identitati într-un univers deja formatat.

A: Ce regizori îti plac, ce perioada din cinematografie?

Fellini, Lynch, Antonioni, Larry Clark, Phillip-Lorca Di Corcia. Ca perioada, cea a neoclasicismului italian.

A: Crezi în existenta limitelor în fotografie?

Mi-e teama ca în viitor fotografia va fi perceputa ca realitate 100%. La început moda a fost ca o sursa de vis, de poveste, de poezie, dar devine din ce în ce mai mult o sursa de frustrare. Fetele si baietii privesc o fotografie de moda si vor sa fie ca modelul respectiv, perfect. Ei uita ca perfectiunea este doar un principiu, un ideal absolut, ea nu exista în lumea reala, doar în revistele de moda!!! ßi ca aproape toate fotografiile de azi sunt lucrate mai mult sau mai putin cu ajutorul computerului. Cu toate progresele tehnicii, nici o fotografie n-o sa egaleze vreodata frumusetea vietii reale. Realitatea de dincolo de aparatul foto, cu imperfectiunile ei, este mult mai excitanta si mai interesanta.

A: Care îti sunt obiectivele în fotografie?

Sa reusesc în continuare sa fac ceea ce-mi place si ceea ce am chef sa fac. ßi mai ales sa pot sa-i ajut, în limitele în care reusesc, pe cei din jurul meu.

A: Cum e receptata activitatea artistului fotograf în Franta comparativ cu România ca statut si mod de plata?

În Franta fotografia este vazuta ca o arta. La Paris sunt în permanenta sute de expozitii unde fotografii expun si vând opere la preturi care concureaza cu cele ale tablourilor de maestri sau opere ale artistilor sculptori. Exista o întreaga traditie fotografica si multe activitati care au ca centru de interes fotografia.

A: De ce ai nevoie ca sa reusesti pe piata franceza?

Trebuie sa fii diferit, sa fii inventiv, creativ, deschis, receptiv, constient de limite si, mai cu seama, sa fii om. Pentru mine e foarte importanta ideea de a nu ma confunda cu munca mea. În general oamenii se identifica prea mult cu ceea ce fac, se transpun prea mult, mai mult decât e necesar. Pentru mine e important sa nu uit ca dincolo de aparatul foto sunt tot eu, sa reusesc sa nu-mi reprosez, în momentul în care nu se mai cauta fotografia, ca m-am schimbat. Sa fiu convins ca ceea ce am realizat a fost o experienta asupra eului meu si sa o pot lua de la capat. Oricare are fi capatul ala.Apropo, un maestru yoga mi-a spus ca într-o zi voi veni în România ca si profesor de yoga kundalini. De ce nu?

www.adrianparfene.com